Fiecare dintre noi a avut de ales cândva, între inimă și altceva. Indiferent de ce ne aruncă viața în față, inima noastră este singurul acasă fără compromis – plină de oglinzi față de care nu ne putem ascunde nici cu ochii închiși, și pe care nu le putem acoperi cu orice rațional confortabil care dă bine pe hârtie.
Inima simte înainte ca mintea cea mai ascuțită să poată explica, ca o busolă internă cu răsunet fizic. În același corp ne simțim captivi, mici și greoi sau expansivi, ușori și fluizi gata să ne luăm zborul cucerind lumea. Toți caută fericirea fără să realizeze că mai mult decât emoția asta pasageră, este împlinirea senină care nu se găsește, ci se construiește. Cum? Prin fiecare alegere autentică dictată de propria inimă – inițial timid, cu frici și umbre de vulnerabilitate ținându-ne din spate, dar ulterior din ce în ce mai clar, calm și sigur. Autenticitatea este una dintre cele mai scumpe valori și este reală, nu când este folosită ca scuză pentru impunerea propriilor limite asupra celorlalți, ci devine reală prin definirea propriilor limite și eforturile dureroase de creștere prin expunere la proprii balauri. Inima devine curată prin autenticitate.
Mintea poate fi influențată de oameni, contexte situaționale, sau de propria justificare pentru a ne păstra identitatea construită de o viață de poveștile altora, alipite pielii noastre. Este greu să negi ce ai afirmat o viață că ești, așa că uneori raționalizăm ceea ce e mai puțin dureros să credem, și ne înfundăm inima. O vedem naivă, fragilă, periculos de expus chiar și când singuri, ne privim în oglindă – ne speriem de parcă am pune o căprioară în cușca cu lei.
Dar uităm că leii sunt fricile altora și amenințarea reală este cușca poleită cu rațiune, care ne ține în siguranță, dar fără pulsul identității reale. Și riscăm să devenim povestea scrisă de oamenii răniți din jurul nostru care ne pot iubi dar care, inconștient, aleg să nu își vadă alegerile care le-au ținut rana sângerândă. Cum aleg ei să evite pansamentul? Prin perpetuarea aceleași povești în altcineva care le confirmă că nu se putea altfel, că nu au fost slabi pentru că nu s-au vindecat. Astfel, chiar și cei care ne iubesc ne pot face rău. Este extrem de dificil să separăm elemente de putere emoțională, sentimente, datorie morală, co-dependență sau narcisism, pe scurt interacțiunile care au dus la legarea de alte suflete și care parțial ne-au construit; de cel mai important element, și anume: legătura noastră cu noi înșine. Dincolo de rațional, inima este adevărata busolă a cine suntem și ce ne dorim cu adevărat. Doar că în inimă este un aer onest, rece și tăios care te poate lăsa fără cuvinte când îl respiri, la realizarea faptului că din propria rană, am proiectat și noi asupra altora, la rândul nostru, ceea ce ni s-a făcut.
Șemineul din casa propriului suflet mocnește curajos și rebel cu umbre fascinante care nu se mai sperie, prin alegerile autentice constante care dor dezlegându-ne, așa cum ustură când dezinfectăm sau debridăm o rană. Când ne ascultăm inima cu orice preț și nu ne călcăm sufletul, apar pași în direcții pe care nu le înțelegem inițial, dar care treptat, ne eliberează propriul drum prin care construim o viață împlinită, blândă și vie, cu pace și echilibru în suflet. Ceața fricoasă se ridică și apare ceva cu adevărat al nostru – propria poveste curată, fără bucăți sângerânde din poveștile altora. Devenim puternici și învățăm să ne îngrijim și să ne iubim sănătos.
Mintea poate proteja orice decizie și circumstanță, noi înșine mințindu-ne cel mai frumos, însă… inima întotdeauna știe adevărul pe care îl simte și nu poate fi mințită cu adevărat, doar redusă la tăcere într-o viață fără suflare. Inima este cel mai de preț adevăr și singura busolă autentică spre zâmbetul sincer și cald, frumos purtat de viață.
Rânduri inspirate de Adelascrie – de multe ori am încercat prin scris să te protejez fără să te fragilizez, să te păstrezi delicată, dar să devii încăpățânat de liberă și puternică… ca o frumusețe neîmblânzită. Dar scrisul, oricât de frumos, nu poate atinge mai mult decât exemplul, așa că, prin tine, am fost inspirată să nu compromit ceea ce mi-am dorit să devii. Iar acum, tu scrii mai frumos ca mine și îmi gângurește inima cu plăcere când îți descopăr profunzimea scrierilor, dimineața, la cafeluță. Ca prin magie, am și eu o soră mai mare.
