Rinichiul are multe funcții importante, printre care filtrează sângele menținând echilibrul componentelor sangvine și produce urina eliminând ce nu este necesar pentru organism. Urina produsă de rinichi se elimină către vezica urinară printr-o pâlnie (bazinetul renal care se continuă cu ureterul). Din diverse motive, gâtul pâlniei poate fi obstruat/ strangulat, crescând presiunea de la nivelul bazinetului renal.
Sindromul de joncțiune pielo-ureteral înseamnă strangularea gâtului pâlniei, cu eliminarea deficitară a urinii printr-un canal îngustat. Această strangulare la nivelul joncțiunii pielo-ureterale poate fi congenitală (din naștere- o anomalie intrinsecă a peretelui ureteral), din cauza unor vase polare care strangulează – gâtuiesc ca un fular prea strâns- zona în care bazinetul renal se continuă cu ureterul) sau dobandită (infecții, traume lăsate de pietre care au iritat/ alte cauze de cicatrici în zona respectivă). Astfel, se poate pierde un rinichi.
Această strangulare lentă/ parțială, care nu se produce brusc poate fi fără simptomatologie, astfel pacientul nu simte nimic problematic în zona rinichiului (lombară). Este posibil, uneori, să simtă o presiune ușoară în zona rinichiului la ingestie mare de lichide sau diuretice (cafea de exemplu) – producându-se mai multă urină și crescând presiunea bazinetală mai intens, în contextul conductei cu eliminare deficitară care nu se poate adapta la volum. Sunt și cazuri de prezentare dureroasă colicativă.
Evacuarea deficitară cu presiunea din bazinet un pic mai crescută decât normal, lărgește (lăbărțează) bazinetul renal în timp, după care începe să afecteze parenchimul renal (țesutul renal) care ulterior poate deveni nefuncțional. Așa cum apa poate scobi o piatră, așa și presiunea crescută asimptomatică poate afecta încet dar progresiv parenchimul renal, diminuându-l. Astfel, în timp, dacă problema persistă, rinichiul se poate transforma într-o bășică cu lichid – adică un rinichi distrus morfofuncțional fără parenchim care să îi susțină funcția. Urina care băltește, se poate infecta, poate prezenta depuneri – astfel pacientul poate ajunge să aibă infecții urinare repetate care nu fac decât să suprapună un proces inflamator cu risc de accentuare a strangulării/ cicatrizării zonei.
În cazul în care ecografic se suspicionează acest diagnostic, medicul dvstră solicită realizarea unui URO-CT pentru confirmarea diagnosticului. Tratamentul constă în plastia/ remodelarea chirurgicală a zonei strangulate (uneori cu excizia zonei de țesut stenozat) astfel încât urina să poată fi eliminată confortabil, și să nu mai existe presiune crescută intrabazinetal. Odată cu realizarea tratamentului chirurgical, se stopează continuarea afectării funcției renale. Există multiple tehnici de remodelare, iar chirurgul urolog va alege tehnica potrivită cazului dumneavoastră pentru maximizarea rezultatelor funcționale.
Recomand tratamentul chirurgical minim invaziv- laparoscopic sau robotic. Astfel, prin mici incizii (3-4 incizii de 1cm) la nivelul abdomenului, se realizează remodelarea joncțiunii bazineto-ureterale cu instrumente minim invazive. Minim invazivitatea în acest caz este preferabilă nu doar pentru peretele abdominal ci și pentru plastie. Cheia intervenției este manipularea cât mai blândă (incizie/ sutură) la reconstrucția joncțiunii ca procesul de vindecare să nu se facă vicios – respectiv cu risc de recicatrizare/ restrangulare.
Pacientul va avea un stent (drenaj) pielo-uretero-vezical cu rol modelant, ajutând la vindecarea controlată (cât e posibil) a zonei suturate. Plastia se face pe structuri fine/ cu diametru mic (ureterul are diametru mai mic decât degetul meu mic) și stentul menține calibrul în procesul vindecării. Este importantă îngrijirea post operatorie și evitarea/ tratarea optimă a unei eventuale infecții urinare care aduce riscul de inflamație/ vindecare vicioasă. Peste câteva săptămâni, se va extrage stentul ureteral și atunci va fi considerat încheiat actul terapeutic. Astfel, urina se va elimina confortabil, fără presiune intrabazinetală iar funcția renală nu va mai fi afectată (nemaiexistând joncțiunea stenozată).
Orice cicatrice are risc de a se strânge în timp, astfel, există un risc de recidivă ulterior, de aceea recomandarea este de urmărire ecografică periodică.
*Imagini cu drepturi de autor- interzisă folosirea acestora fără acord.
